Debra Demetriou din Marea Britanie susține că a fost fotografiată în mod misterios pe timpul nopții

Publicat: 04/06/2018, 12:53

Debra Demetriou susține că fotografia neclară a fost realizată când ea era singură acasă, cu ușa încuiată. Poza făcută de la capătul patului o surprinde pe femeie în timp ce stă cu ochii întredeschiși, învelită în plapumă, scrie mirror.co.uk.

Mămica insistă că telefonul ei Samsung S7 s-a aflat sub așternut, pe tot parcursul nopții și tot acolo l-a găsit când s-a trezit, câteva ore mai târziu.

„Nu era nimeni cu mine acasă. Sunt foarte speriată”, a declarat femeia. Aceasta a precizat că fiul ei a plecat cu 45 de minute înainte ca această fotografie să fie realizată și un alt fiu se afla cu tatăl lui, la ora respectivă.

Casa era încuiată și nu existau semne de intrare prin efracție. „Telefonul era sub pernă, când am adormit. Tot acolo l-am găsit dimineața. Vedeți că am mâinile pe lângă corp, deci nu aș fi avut cum să fac un selfie. Și aveam ochii întredeschiși – dacă ar fi intrat cineva, l-aș fi văzut cu siguranță. Sunt ferm convinsă că NU era nimeni în casă”, a spus Debra.

Investigatorul în domeniul paranormalului Sammy Rawlinson a examinat fotografia, spunând că este „înfricosătoare”. „Spiritele fac unele lucruri, pentru a atrage atenția. Dacă a murit cineva cunoscut în ultimul an, este posibil să îi atragă atenția”.

Părinții Debrei și-a pierdut ambii părinți, dar nu în anii recenți. Totuși, ea recunoaște că nu este prima dată când i se întâmplă „lucruri ciudate”. Fotografiile realizate cu ocazia onomasticii fiului ei au scos la iveală, spun clarvăzătorii, unele apariții „fantomatice” ale unor rude decedate. Debra nu este însă foarte sigură de aceste presupuneri, dar nici nu știe cum a fost posibil ca telefonul să facă o fotografie, în condițiile în care era singură acasă.

Amicii au sfătuit-o pe femeie să meargă la secția de poliție, dar până acum a refuzat. „Nu a fost fiul meu, deoarece nu face asemenea glume și era oricum la muncă. Fotografia nu a fost făcută oricum în acea dimineață și nimeni nu avea cheia la casă. Acest lucru m-a speriat și sunt îngrijorată”, a mai spus femeia.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor,...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Veste mare în showbiz! Este ÎNSĂRCINATĂ pentru prima dată. Vestea i-a uimit pe toți, deși...
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
S-a aflat cauza morții lui Bogdan, asistentul veterinar găsit fără suflare în propria mașină. Ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Jigniri aspre între Nicolae Guță și fosta soție. Narcisa îl acuză că nu se mai...
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
A fost găsită o nouă proprietate a luminii